O emoționantă recenzie de dincolo de gratii asupra cărții Ai uitat să râzi

de / April 28th, 2017 / 438 vizualizari

Bogdan Munteanu a fost, din nou, invitatul meu la clubul de lectură al Penitenciarului Timișoara. Atmosfera a fost una primitoare, în ciuda locului în care ne aflam, iar publicul a fost foarte interesat de povestirile lui. Bogdan a fost cel care a inaugurat (alături de Alex Potcoavă) întâlnirile lunare cu persoanele private de libertate! Despre acea întâlnire am scris la vremea respectivă – aici, la rece (că la cald eram brain freeze!) Pesemne a fost o reușită întâlnirea dacă a binevoit să revin. Activitatea face parte din proiectul pe care îl desfășor de jumătate de an în colaborare cu Penitenciarului Timișoara, prin care 10 persoane private de libertate iau parte, de două ori pe săptămână, la întâlniri în cadrul cărora se discută diverse cărți contemporane.

Pentru această ocazie Editura NEMIRA ne-a oferit 8 exemplare din cartea scrisă de Bogdan, iar el a avut răbdarea să le semneze pe fiecare în parte. Mulţumim!

Pentru fiecare carte citită participanții trebuie să întocmească o fișă de lectură, iar unul dintre ei să scrie o recenzie. Cartea lui Bogdan a beneficiat de o prezentare foarte frumoasă, realizată de domnul Ionesie Ghiorghioni.

Pe domnul Ghiorghioni l-am cunoscut la începutul lunii aprilie, la prima întâlnire a grupului, când am constatat că participanții sunt toți noi, neregăsind pe nimeni din cei cunoscuți din edițiile anterioare. A ieșit în evidență din cauza vârstei, comparativ cu ceilalți din grup. Părea genul de bunic grijuliu, responsabil. Căutând pe cineva să mă ajute cu grupul de lucru, să modereze cea de-a doua întâlnire săptămânală, când eu nu pot fi prezenta, alegerea unanimă a participanților a fost dl. Ghiorghioni. Și se pare că a fost îndreptățită numirea dumnealui, recenzia realizată la volumul lui Bogdan este de-a dreptul minunată!

Dar vă las pe voi să decideți singuri…

Consider personal un privilegiu că postura în care vremelnic mă aflu îmi permite să intru în contact direct cu un autor literar contemporan a cărui tânără vârstă este similară cu vârsta copiilor mei. Deci profana mea analiză poate fi una paternă. Lecturând cu plăcere cartea, care în totalitate mi-a reținut atenția, m-am oprit mai mult asupra a trei scene viață: Întâlnirea, Big time și Ai uitat să râzi. Voi încerca să surprind raționamentul autorului în Întâlnirea.

Autorul reușește foarte bine să redea comportamentul în general al tinerilor, acel comportament libertin, rebel, dus în unele scene până la teribilism, cu un limbaj adecvat străzii, povestit cu multă pasiune. Foarte frumos spune Filip Florian despre autor, că cititorul poate descoperi câte ceva despre ceilalți și mai ales despre sine, lucru care nu poate decât să îl înnobileze pe autor, el însuși povestind cu “sufletul pe masă”. Am remarcat la autor 0 cunoaștere foarte bună a problemelor cotidiene, din viața de zi cu zi a societății noastre.

Opera mi-a trezit sentimente de nostalgie după anii copilăriei și legătura profundă avută cu părinții, unde mama a avut rolul primordial și la fel ca personajul din operă, încercam să îi sensibilizez cu ocazia sărbătorilor și cu cât scăpam mai ieftin, cu atât era mai bine, chiar dacă renunțam la altele, era bine, că eram cu ei.

Ceea ce impresionează este fenomenul la care ar putea duce folosirea telefoniei mobile, dar mai ales impresionează starea de spirit în care este prins personajul în biserică, unde este învinuit de fapte rușinoase, rebele, făcute de un tânăr cu un comportament aproape de teribilism, toate acestea analizate de cei de vârsta a treia.

Mi-ar plăcea să trăiesc în lumea personajului deoarece povestirea în sine mi-a trezit multe amintiri, iar acestea, aici, în mediul în care ne aflăm, pot fi discutate și analizate cu regretul acelor vremuri, făcând timpul să treacă mai ușor, dând impresia că trece și mai repede.

Doresc să felicit autorul și să îi urez de pe acum pentru aniversarea dânsului “La mulți ani” și “Dumnezeu să îi lumineze calea!”

Vă mulțumesc!

# # # # # # # #

Patricia Lidia

Inginer, femeie și mamă în viața reală, autor de texte pentru copii și jurnalist cultural neoficial în viața virtuală...

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare