Gânduri bune pentru 2017. La mulți ani, dragilor!

de / December 30th, 2016 / 403 vizualizari

Suntem la finalul unui an ciudat, un an cu evenimente multe, unele fericite, altele prea triste pentru a ne întoarce cu gândul la ele. 2016 a fost un an al încercărilor, al provocărilor, dar a fost și un an în care ne-am lăsat parcă mai mult captivați de magia cărților. Echipa Serial Readers s-a transformat încet-încet în familia Serial Readers. Dacă la început de an încă ne obișnuiam în noua formulă, acum am senzația că ne știm de-o viață. Am citit fiecare articol, fiecare recenzie publicată de colegi și, cumva, am intrat în alte lumi pe care, poate, nu aș fi reușit să le cunosc altfel. Le mulțumesc lor pentru că ni s-au alăturat și au rămas alături de noi și vă mulțumesc vouă pentru că ne citiți, pentru că ne sunteți aproape și ne motivați să scriem mai mult, să revenim cu alte și alte recomandări…

Acum, la sfârșit de 2016, ne-am adunat cu toții pentru a vă spune La mulți ani!

Miss Valery

Un an nou cu cat mai multe evadări, de toate felurile. Motto-ul meu pentru 2017 (și anii următori, de altfel) va fi: always carry a book with you, lucru pe care vi-l doresc și vouă. Să avem un 2017 de pomină!

Anca

Urez cititorilor să aibă timpul și banii necesari pentru a descoperi cât mai multe apariții editoriale noi, iar celor intimidați de lectură le doresc să descopere cartea aceea menită să îi transforme în cititori în serie. Și tuturor mult ceai de lavandă, să ne citim chill cărțile și să ne bucurăm de lucrurile aparent simple!

Bianca

Sper ca sărbătorile de iarnă și anul 2017 să aducă cititorilor numai cărți bune, povești care să îi ducă pe tărâmuri magice, timp să citească toate cărțile de pe interminabila listă de citit, fericire, liniște sufletească și momente unice!

Silvia 

Plugușorul Serial Reader-ilor

Aho aho copii și frați
Gura nu o mai căscați
Luați de vă cultivați
Cărți frumoase cumpărați

Mâine anul se-nnoiește
Serial Reader-ul citește
Biblioteca o-mplinește
Și-o recenzie grăiește.

Raftu-i greu, dorința-i mare
De citit la fiecare
Nu-mi ajunge-un an întreg
Să citesc tot ce aleg.

Semn de carte mărunțel,
Ne felicităm nițel
După care revenim
Acasă-n tihnă să citim

Plugușor cu patru boi
Moșul a venit la noi

Și-a adus daruri de soi
Dar mie doar volumul doi.
Dintr-o carte frumușică,
Cu coperta aurită.

La mulți ani!!!

Bogdan

Un sfârșit de an plin de povești unice și memorabile, de povești magice în locuri din cele mai variate, de la zăpada de pe un vârf de munte până la nisipul fin de o plajă tropicală și desigur, să nu uităm de poveștile de suspans în timp ce cronometrul anunță un an nou, un an plin de alte povești care așteaptă să fie spuse.

Patricia

Iată a trecut Crăciunul,
Îmbuibatu-s-a românul,
Și sub bradu-mpodobit
Cărți cadou sper că-a găsit!

Iar acum, de Anul Nou,
Se va îmbuiba din nou,
Va petrece până-n zori,
Cu șampanie și flori.

Anul care va veni
Să v-aducă bucurii,
împliniri și sănătate,
Biblioteci mult mai bogate!

Timp eu vă doresc, din plin,
Și zile cu cer senin,
Să citiți pe îndelete
Cărți frumoase și cochete,

Să citiți neîntrerupți,
Să deveniți mult mai culți,
Cărțile să devorați,
Și-apoi să le recenzați…

Iar acuma, la final,
Vă doresc ca-n noul an
Să vă fie casa, casă,
Cu câte-o carte pe masă!

Cornelia

Cea mai frumoasă urare pentru cititori mi se pare cea formulată de Charles Dickens: “Fie ca, astfel, să ai parte de un an fericit, și tu, cititorule, și toți cei a căror fericire atârnă de tine. Fie ca, astfel, fiece an să fie mai fericit decât cei dinainte și fie ca și cel mai sărman dintre frații și surorile noastre să-și primească partea ce i se cuvine din fericirea pe care Ziditorul lumii a dăruit-o tuturor oamenilor ca să se bucure de ea.” Anul ce vine să vă aducă file de poveste și personaje de vis în viața voastră!

Oana Grecea

Iubiți-vă și răsfățați-vă cu câte o carte! E cel mai bun balsam pentru suflet. Iubiți-i și pe cei dragi: dăruiți-le mereu câte o carte! E cel mai minunat cadou pentru îmbogățirea orizonturilor. Ar fi (poate) mai puțină ură și mai multe zâmbete. Așadar, în 2017, citiți și (nu uitați să) zâmbiți!

Andres

2017 să vă aducă cele mai captivante povești, să vă pierdeți în alte și alte lumi pentru a reveni mai zâmbitori, mai optimiști. Citiți mult, nu lăsați nici măcar o zi să treacă fără o pagină citită! Citiți în serie, în paralel, citiți și bucurați-vă de minunile pe care ni le dezvăluie cărțile. În noul an să aveți mai mult timp pentru voi, pentru cei dragi. Și nu uitați, când vom număra cu toții ultimele secunde spre 2017, să vă puneți o dorință! Se va împlini.

La mulți ani, dragilor! Un 2017 așa cum vi-l doriți!

# # # # # # #

Andres

Andres este co-fondatoarea clubului de carte www.serialreaders.com. Crede ca tot ceea ce ni se intampla in viata, se intampla cu un scop. Cartile pe care le citim, oamenii pe care ii intalnim, lucrurile pe care le vedem ne ajuta sa luam deciziile potrivite. Este autoarea cartii Inca o dorinta (www.incaodorinta.com). Blog personal: andreeaban.ro

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare