Pasăre cântătoare, de Kathryn Erskine – un instantaneu din viața unei adolescente cu sindromul Aspenger

de / August 24th, 2016 / 3,785 vizualizari

Cu greu mă urnesc de obicei să citesc cărți mai serioase. Îmi plac în mod special cărțile simple, de copii mici, unde totul e alb sau negru, lectura nu implică sentimente profunde, nu te tânguiești de îți dai sufletul afară. Și totuși, Pasărea cântătoare a lui Kathryn Erskine m-a prins într-un așa mod încât am plâns ascunsă sub prosopul pe plajă, să nu mă vadă nimeni și să cheme psihiatrii. 200 de pagini citite într-o singură zi, cred că spune mult despre cât de captivată am fost de carte!

pasare-cantatoareCartea o are în prim plan pe Caitlin, o fetiţă care suferă de sindromul Asperger. Pentru ea, lucrurile sunt albe sau negre, mâncarea nu trebuie să i se amestece pe farfurie, spune tot ce-i trece prin cap, desenele pe care le face (şi la care e foarte talentată) nu pot fi în culori; altfel, totul devine confuz. Ea nu înțelege și nu poate să manifeste sentimente și concepte precum empatie, prietenie, supărare. Povestea lui Caitlin este urmărită pe fundalul dramei ce are loc în micuțul lor oraș: liceul din localitate a fost locul unui incident armat, unde doi elevi au ucis un profesor și alți doi elevi înainte ca poliția să rănească fatal unul dintre agresori și să îl rețină pe celălalt. Unul dintre elevii care a fost împușcat este fratele mai mare al lui Caitlin, Devon, care fusese pentru ea cel mai bun ajutor când lumea ajungea să fie copleşitoare. Mama lor a murit în urmă cu mulți ani, iar Devon a devenit stâlpul ei de sprijin. Odată cu pierderea lui Devon, lumea lui Caitlin se învârte între întâlnirile zilnice cu consilierul școlar, acceptarea acceselor de plâns ale tatălui și dorul de Devon. Oamenii își doresc ca ea să fie mai emotivă, mai empatică, însă ea vrea doar ca lucrurile să revină la cum erau în trecut. După îndelungi căutări, Caitlin găsește cuvântul “ÎMPĂCARE” (Closure) și simte că este ceea ce atât ea, cât și tatăl ei au nevoie, dar nu înţelege ce înseamnă asta, în ciuda definiţiilor din dicţionarele pe care le consultă. În încercările ei de a obţine împăcarea, Caitlin descoperă că lucrurile în viaţă nu sunt neapărat albe sau negre.

Complotul în sine este bine dezvoltat, narațiunea este cursivă și bine închegată. O comunitate mică face față cu greu acestei violențe oribile, care a căzut ca un fulger asupra tuturor și care a tulburat apele. Autoarea evidențiază efectul tragediei nu numai asupra familiei celor uciși și asupra victimelor colaterale (personalul și elevii școlii), dar și asupra angajaților altor școli, vecini și chiar și asupra unui elev care era văr cu unul dintre criminali. Povestea relevă excelent sentimente de frică, neîncredere și comuniune, dar niciodată mânie, în încercarea lor de a ajuta împreună comunitatea să se vindece.

În ceea ce privește sindromul Asperger, în nota autoarei nu este menționat clar, însă se subînțelege că în anturajul ei apropiat există un copil care suferă de acest sindrom, iar povestea este derivată din propria experiență. Sindromul Asperger este o tulburare care face parte din spectrul autismului. Incidența acestei boli este mai ridicată în cazul băieților decât al fetelor, ceea ce face ca personajul principal, Caitlin, să fie frumos conturat ca o adolescentă cu Asperger. Imaginea tipică pe care cititorii o au despre cineva cu AS (Aspenger Syndrome) este cea a unui tocilar genial în tot ce înseamnă știință, matematică, informatică, cu un comportament excentric în ceea ce privește viața socială, și acest lucru nu este total greșit. Acestea sunt adesea interesele predominante ale bărbaților cu Aspenger (ceea ce nu înseamnă că aceleași pasiuni vor avea și femeile), dar, de obicei, femeile își prezintă excentricitatea în cuvinte și cărți. Ele sunt scriitoare, șoareci de bibliotecă, vânătoare de greșeli gramaticale. Caitlin este o elevă cu abilități deosebite în ceea ce privește scrierea și este fascinată de dicționar, păstrând liste de cuvinte cu partea ce se accentuează în rostire scrisă cu litere mari. Astfel, Caitlin prezintă un comportament tipic AS pentru persoanele de sex feminin: pasiune pentru cuvinte și inadaptare socială (interacțiuni sociale limitate sau inadecvate, imposibilitatea de a înțelege sarcasmul, metafora sau mesajele subtile, susținerea unui discurs repetitiv, a monologului și implicit relaționare socială unilaterală fără să se înțeleagă frazele și cuvintele complexe utilizate, tendința de a comunica mai degrabă despre sine, prezența unor posturi aparte, lipsa de contact vizual sau privirea persistentă, reacție exagerată la anumiți stimuli vizuali, olfactivi, tactili, tendința de a se concentra asupra detaliilor unei situații și de a pierde imaginea de ansamblu, dependența de o rutină și inflexibilitate în modificarea acesteia, empatie scăzută, vulnerabilitate la stres, rigiditate și rezistență la schimbare, dificultăți în înțelegerea normelor sociale convenționale, lipsa folosirii gesturilor și a mimicii sau greutate în interpretarea acestora, prezenta mișcărilor necoordonate și dezordonate, neîndemânare și stângăcie). Caitlin are crize de frustrare, de meltdown, asupra cărora autoarea nu insistă în mod exagerat, nici ca amploare, nici ca descriere, așa cum s-a făcut în alte cărți pe care le-am citit. Conform studiilor, fetele sunt mai puțin susceptibile să aibă hiperactivitate și crize serioase și vizibile de meltdown, cu vârsta tipică de diagnosticare de 6 ani, în comparație cu 3 ani, ca în cazul băieților. În același timp, Caitlin urăște pauzele și orele în care trebuie să lucreze în echipă, ca rezultat al inadaptării sale sociale.

Autoarea pune un accent deosebit pe lipsa capacității persoanei cu sindromul Aspenger de a manifesta emoții sau empatie. Un mare atu al cărții lui Erskine este că reușește să demonstreze că în timp ce persoanele cu AS nu își pot arăta emoțiile, asta nu înseamnă că nu simt emoție. Două aspecte total diferite, care merită ținute minte! Empatia este ceva cu care Caitlin se luptă și încearcă să relaționeze, iar întreaga carte este un proces prin care ea încearcă să afle cum să le arate celorlalți că are emoții.

Pe scurt, cartea este foarte bine construită, cititorul nu poate să nu empatizeze cu Caitlin, care este conturat ca un personaj pozitiv, de sex feminin, cu Asperger, și nu ca o persoană bolnavă. Singura mea critică legată de narațiune (și asta vine doar în urma documentării pe subiectul acestui sindrom) este legată de metodele medicale folosite pentru a o trata pe Caitlin (de exemplu, a cere unei persoane cu Aspenger să aibă contact vizual cu interlocutorul este o adevărată tortură). Totodată, mi se pare că povestea se termină prea brusc, ca și cum cartea ar fi trebuit să aibă un număr prestabilit de pagini – ultimul capitol ne arată o Caitlin foarte sigură pe sine, care face față cu brio frustrărilor și stresului, care găsește ÎMPĂCAREA (deși nu înțelegem cum ajunge să vadă în terminarea cufărului început de Devon o încheiere a frământărilor sufletești). Însă, per ansamblu, este o carte minunată, sentimentală și revelatoare, care ar trebui citită de copii și părinți deopotrivă.

Cartea este disponibilă pe Elefant.ro aici sau Libris.ro aici.

# # # # # # #

Patricia Lidia

Inginer, femeie și mamă în viața reală, autor de texte pentru copii și jurnalist cultural neoficial în viața virtuală...

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare