Search for truth. Find freedom.

De parca nu asteptam cu o nerabdare palpabila noul film din seria Jocurile Foamei, in ultima vreme s-au tot lansat filme a caror actiune se petrece intr-un univers distopic. V-am povestit acum ceva timp despre The Maze Runner, astazi i-a venit randul lui Jonas cu al sau dar, pe scurt – The Giver.

The Giver incepe inselator, cu aparente de utopie, dar nu trece mult pana iti dai seama ca o lume fara amintiri nu este tocmai paradisul. Rautatea, durerea, minciuna si altele asemenea lipsesc cu desavarsire din lumea imaginata de Lois Lowry si ecranizata de Phillip Noyce. Din pacate insa, aceeasi soarta (inexistenta) o au si emotiile si sentimentele. Si atunci, cum poti fi fericit cand habar nu ai ce inseamna fericirea?

In aceasta lume fara de culoare a fiintelor-roboti, odata ajuns la varsta de 12 ani, stii deja ce drum ti-a fost harazit in viata. Lui Jonas ii revine rolul de Receptor al Amintirilor (The Giver), cel menit sa pastreze amintirile intregii omeniri si, la momentul potrivit, sa le transmita urmatorului Receptor. O sarcina deloc usoara, judecand dupa cei alesi inaintea lui, care au cedat sub povara unei responsabilitati mult prea mari pentru niste tineri de numai 12 ani. Jonas pare sa urmeze tiparul, durerea pe care o simte sub presiunea amintirilor fiind aproape transmisibila. Este fascinant de urmarit cum lumea se transforma si capata culoare, pe masura ce Jonas incepe sa constientizeze ceea ce i se intampla.

Filmul mi-a placut si nu prea. Mi-a placut ideea care i-a stat la baza (semn ca ar trebui sa citesc si cartea, candva), actorii si colajele cu scene din viata de zi cu zi a oamenilor de pretutindeni. Mi-au mai placut bicicletele simple si trecerea de la alb-negru la culoare. In schimb, nu am rezonat cu scenele de final, cu bebelusul (adorabil, de altfel) pe care il suspectez de nemurire.

Daca tot am adus vorba despre actori, sunt cateva nume mari in distributie (Meryl Streep, Jeff Bridges), cateva nume cunoscute (Katie Holmes, Alexander Skarsgard), dar si nume noi, promitatoare (Brenton Thwaites, Odeya Rush).

Cu ce am ramas dupa vizionare? Fara amintiri, viata e… alb-negru. Ca sa poti sa apreciezi fericirea, trebuie mai intai sa cunosti insemnatatea durerii. Va recomand filmul, mai ales daca sunteti fani ai genului. Si chiar daca nu sunteti, filmul tine doar 90 de minute, macar nu o sa aveti timp sa va plictisiti.

#club de carte #darul lui jonas #jocurile foamei #the giver