Cărțile la control sau cum ar fi să existe locuri speciale pentru cititori
Mă întrebam astăzi, în tramvai, cum ar fi să existe locuri speciale pentru cititori. Eram, evident, agățată de o bară. Cu mâna liberă țineam umbrela, cartea și telefonul. Dacă îmi cereți acum să vă explic cum reușeam să dau și pagina, păi cred că ați râde puțin de mine. Iar eu, nu-i așa, nu vreau să râdeți. Suntem cititori serioși, vorbim de chestiuni serioase.
La naiba! Trebuie să vă zic, să aveți imaginea de ansamblu. Aveam umbrela atârnată de antebraț și se legăna încoace și-ncolo, foarte aproape de capul unei tanti cu păr mare. Era cam aglomerat și locuri bune, adică să sprijin un geam, nu erau. Am rămas pe loc atentă fiind la umbrelă, la carte, și la vocea din căști. Da, ascult și muzică în timp ce citesc pentru a estompa zgomotul din jur. Așa. Telefonul îl aveam în mână pentru că se întâmplă să nu pot citi în tramvai și butonez cu spor facebook-ul, instagram-ul și email-ul până la destinație. Dar acum, având loc cât să țin cartea la o distanță rezonabilă de ochi, am profitat de moment. La partea cu datul paginii a fost dificil. Tramvaiul se zgâlțâia, eu mă concentram să întorc pagina cu degetul mare. Mâna îmi amorțise puțin și deja vedeam cum îmi pică telefonul și se împrăștie peste tot printre picioarele călătorilor. La primul semafor, am dat pagina cu mâna dreaptă. Am scăpat, mi-am zis, dar în secunda doi văd chipul doamnei cu părul mare și din felul în care mișca buzele mi-am dat seama că e supărată. Mi-am cerut scuze și am zâmbit. Cred că am strigat la ea, că buzele i se mișcau în continuare iar șanțul dintre sprâncene s-a accentuat. Am închis cartea și mi-am făcut loc către o altă bară. Atunci mi-a venit ideea cu locurile speciale pentru cititori. Ba mai mult, mi-am imaginat că există niște super-controlori care vin și verifică dacă avem cărți. Cine are, primește loc pe scaun. Cine nu are o carte asupra lui, e nevoit să se ridice. Nu-i așa că ar fi super tare?
Desigur, vorbesc de situația ideală în care cei care au cărți sunt cititori pasionați și nu liceeni obligați de împrejurări să poarte cărți asupra lor. Nu de alta, dar sunt destule specimene care pleacă spre școală cu ghiozdanul mai mult sau mai puțin plin și numai de carte nu le arde. Nu trebuie să stai decât câteva minute printre ei și te prinzi care sunt viitorii cititori în serie și care vor da muștele afară din Herăstrău, vorba unui profesor din școala generală. Parcă îl și văd cum se lua de colegii mai agitați: “Măi băiete, zicea, tu te faci doctor sau dai muștele afară din Herăstrău? Dacă vrei să fii doctor pune mâna pe o carte…” De asemenea, nu vorbesc nici de persoanele care chiar au nevoie să stea jos (vârstă, copii mici, bagaje etc.). Lor ar trebui să li se ofere locurile în secunda doi, dar asta e altă poveste.
Super-controlori nu cred că voi întâlni vreodată, dar, cu siguranță voi avea ocazia să întâlnesc super-oameni. Unii nu cred asta, dar vă asigur că ei există. I-am întâlnit. Îi întâlnesc în fiecare zi. Sunt cei care citesc, cei care te privesc cu subînțeles atunci când scoți cartea din geantă, cei care uită să coboare din autobuz pentru că sunt prea prinși de poveste, cei care se opresc în mijlocul drumului pentru că mai au încă o pagină de citit. Acum niște ani, eram într-o situație similară cu cea de mai sus. Eram într-un autobuz atârnată de o bară, cu o carte în mână, o paporniță în alta și mă concentram să-mi păstrez echilibrul – șoferul conducea de parcă transporta cartofi. După câteva minute bune de citit, mă trezesc trasă de mânecă. Las cartea în jos și-l privesc pe domnul care a îndrăznit să mă deranjeze (știți voi, nu e chiar ok să te scoată cineva din poveste așa, pe nepusă masă).
– Nu vreți să luați loc?, mă întreabă.
– Mulțumesc, dar sunt în regulă, îi zic și ridic cartea.
– Haideți, luați locul meu, că citiți…
Nu vă pot descrie ce bucurie mi-a făcut acel om. Îmi venea să mă urc pe scaun și să strig la cei din autobuz că am primit loc pentru că citesc. Citesc, deci sunt specială. Citesc, deci am loc. Din păcate, am fost atât de entuziasmată în acel moment că nu am mai putut citi nici măcar un paragraf. Am stat cu nasul în carte până la destinație și m-am bucurat de moment. Sper ca domnul cu pricina să fie sănătos și numai oameni minunați să-i iasă în cale.
Acum, nu vă imaginați că la fiecare plimbare cu tramvaiul sau orice alt mijloc în comun scot cartea din geantă și citesc până uit de mine. Nu. Am zile și zile. Zile în care reușesc să citesc pagini întregi, dar și zile în care scot cartea și mă uit pe geam. Am zile în care prind loc pe scaun, dar nu pot citi un rând. Îmi place să citesc și, la fel de mult, îmi place să privesc lumea din jur, să îmi imaginez poveștile oamenilor de lângă mine, să observ chipurile celor care citesc sau pur și simplu să stau pe facebook sau instagram și să vă salut. Da, eu sunt aia care pune de obicei poze cu cafele și cărți.
Mă voi opri aici din povestit, nu înainte de a vă invita să îmi spuneți cum vi se pare ideea cu locurile pentru cititori sau super-controlorii. De asemenea, obișnuiți să aveți la voi o carte sau preferați să citiți acasă sau în locuri liniștite?
P.S. Cartea pe care o citesc zilele astea și pentru care sunt dispusă să stau și într-un picior pentru câteva paragrafe este Plânsul lui Nietzsche de Irvin D. Yalom. Este absolut minunată!
Foto cover: arhiva personală
Foto articol: pinterest.com
14 Comentarii
ComenteazaCornelia Popa / March 17, 2017 la 10:58 am
Eu am dat într-o dimineață de un super-controlor. Nu mi-a mai cerut legitimația când a văzut că eram concentrată cu nasul în carte. Mi-am dat seama când am simțit că ceilalți din jur se foiesc să își pună la loc biletele și abonamentele. Altă dată, tot așa, citeam și mi s-a cerut abonamentul. Când a văzut controlorul că treaba-i complicată, că trebuie să pun semnul de carte la pagină, că mă uitam în stânga și-n dreapta unde să pun cartea ca să pot scoate portofelul, mi-a zis: “Hai, lasă, ia și citește!”. Deci da, super controlorii existăăăă! 🙂
Andres / March 19, 2017 la 8:11 pm
Ești norocoasă! Nu mi se întâmplă să întâlnesc des controlori, cel puțin nu pe traseul pe care îl am în prezent, dar îmi aduc aminte de momentele alea în care mi se băga sub nas legitimația. Uneori mă speriam, căci ascultam muzică și eram luată prin surprindere. Să vezi agitație pe mine, să pun semnul, să caut abonamentul 😀
Cei pe care i-ai întâlnit, să revină și să povestești despre ei. ^_^
Barbalata Mirela / March 18, 2017 la 6:20 am
Eu merg rar cu autobuzul asa ca nu se pune problema de citit. Dar am vazut persoane citind si mi a placut imaginea.
Andres / March 19, 2017 la 8:12 pm
Este o imagine foarte frumoasă, Mirela! De fiecare dată când văd pe cineva care citește, oriunde, mă încearcă o senzație de bine. O bucurie pe care nu mi-o pot explica. 🙂
Cosmin / March 22, 2017 la 11:53 am
Bun articol scris. La metrou tin minte ca puteai citi inainte carti. In orice caz sa o spunem pe sleau, ganditi-va ca pretul cartilor din Romania nu este asa de mic. Avand salarii mici multi dintre romani nu isi permit sa mai dea 20 30 40 de lei pe o carte, poate si mai mult si atunci ne miram ca suntem printre putinii din Europa care stam prost la capitolul acesta.
Andres / March 22, 2017 la 12:58 pm
Cosmin, aşa este. Preţurile sunt mari la cărţile noi, dar de ce să ne aruncăm spre noutăţi când sunt mii de cărţi la preţuri mici şi foarte mici? Cred că sunt preţuri pentru toate buzunarele. Uite, la târgul de carte Kilipirim (care a fost în weekend) au fost cărţi la preţul de 3 lei (ed. Nemira). În librăriile online sunt reduceri tot timpul. Poate că în CLB-uri şi alte librării offline sunt preţuri mari, dar în anticariate găsim mii de cărţii la preţuri mici. Nu cred că preţurile sunt o piedică. De ce nu citesc românii? Nu aş putea să spun, prefer să vorbesc de cei care citesc şi care pot fi un exemplu minunat pentru restul. Să privim partea plină a paharului. 🙂
Mulţumesc pentru vizită!
cherryqueendee / March 22, 2017 la 6:16 pm
ar fi tare dragut daca s-ar intampla asta… 😀
si eu port carti dupa mine atunci cand merg undeva unde stiu ca trebuie sa astept mai mult. si uneori nici nu ma deranjeaza asteptatul, pentru ca am o activitate care sa ma intretina. 🙂
Acum nu mai folosesc mijloace de transport in comun, dar atunci cand o faceam nu reuseam sa citesc pentru ca fie drumul era prea scurt, fie aglomeratia mult prea mare si nu reuseam sa scot cartea. 😀
Pupici!
Andres / March 24, 2017 la 5:57 pm
cherryqueendee, mi se întâmplă şi mie să nu reuşesc să scot cartea din cauza aglomeraţiei – prea des, din păcate. Zilele astea ascult un audiobook şi am scăpat de stres, deşi tot am o carte în geantă (nu se ştie niciodată când apare loc-momentul de a citi din ea). Mulţumesc pentru vizită!
Eva Anca / May 5, 2017 la 10:08 am
Foarte frumos articolul. Eu nu prea am ocazia sa port cartea cu mine, pentru ca merg pe distante scurte, fara sa apelez la mijloace de transport. In rarele ocazii cand pornesc la drum cu microbuzul, am cartea la mine, si citesc pana la destinatie. Totusi, ideea ta este interesanta si chiar ar fi placut sa vezi oameni citind in mijloacele de transport.
Andres / May 5, 2017 la 10:14 am
Da, da! De câte ori văd pe cineva că citeşte (oriunde) simt o bucurie inexplicabilă. 😀
Mi s-a întâmplat de multe ori să port cartea la mine şi să nu citesc – cu zilele. Dar o am pentru backup. U never know! 😀 Să fie micuţă, eventual.
Încă se citește, și chiar mult! / June 12, 2017 la 7:38 am
[…] care citesc, ci spun pentru că am văzut alte zeci de persoane tinere (și nu numai!) care citesc în mijlocul de transport, pe bănci prin parc, la rând la bancă sau dentist. Așa că fraza care […]
Biblioteca perfectă pentru o supradoză de lectură / July 5, 2017 la 7:30 am
[…] Dacă acasă, în tramvai, în parc sau oriunde mai apuci să deschizi o carte nu ai pretenții ca ceilalți să păstreze […]
neli / July 5, 2017 la 8:24 am
Va invidiez pe voi, cei care puteti citi in mijloacele de transport. Din pacate, eu am rau de masina… de-abia rezist si asa, dar sa mai si citesc?! ;(
Andres / July 5, 2017 la 10:37 am
Neli, eu poti citi în mijloacele de transport în comun, troleu, tramvai, autobuz… În mașină mică și mie mi se face rău. Nici în telefon nu mă pot uita prea mult. 🙁 So, I feel you!