Dincolo de preconcepții și prejudecăți: lecturi și recenzii în spatele gratiilor
Au trecut deja 4 luni de când am demarat proiectul de colaborare cu Penitenciarul Timișoara și deja încep să se vadă unele rezultate. Nu știu dacă am făcut cele mai bune alegeri în materie de invitați, nu s-a plâns nimeni până acum, dar faptul că ne dorim cu toții ca proiectul să continue, ba, mai mult, să ia amploare, arată că suntem pe drumul cel bun.
Despre prima întâlnire dintre persoanele private de libertate și scriitori români contemporani am scris detaliat aici: Cum a fost la prima lectură publică la penitenciarul de la Timișoara.
A urmat apoi o întâlnire cu poezia, cu poeți mai puțin cunoscuți național, dar îndrăgiți în Timișoara: Valeria Tamaș și Stejărel Ionescu. A fost o întâlnire interactivă, mult mai animată și mai plină de dezbateri decât m-aș fi așteptat! Am discutat despre iubire, despre Dumnezeu, despre familie și acasă, despre moarte și viață. Dincolo de zidurile înalte ale penitenciarului aceste teme răsună altfel și au un altfel de ecou în sufletul fiecăruia dintre participanții la lectură. Iar antiteza generată de mesajele poeziilor Valeriei (poezie de dragoste) și ale lui Stejărel (nostalgie, moarte) au creat nostalgii și reverberații profunde.
În luna decembrie, deși cererea fusese de o Crăciuniță, la întâlnirea cu deținuții a citit din scrierile sale Cosmin Leucuța. El a ales să citească proză scurtă, deși este cunoscut în lumea literară pentru romanul Laptele negru al mamei (din care, de altfel, a donat un exemplar bibliotecii Penitenciarului). Întâlnirea a fost mai puțin interactivă, întrucât textele păreau a fi desprinse din realitatea trecută a celor prezenți, astfel că le-a fost greu să comenteze greșeli sau comportamente în care s-au regăsit.
Începând cu luna februarie, proiectul se va extinde și vom inaugura clubul de lectură al Penitenciarului. O provocare interesantă!
Surpriza și încununarea activității a venit pe e-mail sub forma a două recenzii scrise de unul dintre deținuți, la cărțile invitaților de la prima întâlnire. Dincolo de preconcepții și prejudecăți, Dascăl Ionel, un deținut cu vârsta de peste 50 de ani și care cel mai probabil nu a mai scris un astfel de eseu de mai bine de 35 de ani, s-a folosit de timpul petrecut la bibliotecă să documenteze părerile sale despre cele două cărți. Și recenziile sunt chiar reușite, vă las să decideți voi înșivă!
Recenzie la volumul de poezii ”Într-o zi nu vom mai recunoaște” de Alexandru Potcoavă
Alexandru Potcoavă s-a născut în 1980 la Timișoara și face parte din generația tânără, postrevoluționară de poeți români. După debutul la doar 21 de ani cu un volum de poezii foarte promițător, Alexandru Potcoavă vine la un deceniu și jumătate cu o carte extraordinară care trasează liniile de forță ale unei poezii viguroase, mult mai puternice decât poate părea la o primă lecturare.
În materia lirică a volumului ,,Într-o zi nu ne vom mai recunoaște” nu găsim încorporate teme ca dragostea, dorul de stele sau de alte lumi, arta, frumusețile formelor de relief, arborii, anotimpurile sau setea umană de fericire, de frumos și de împlinire. Poetul nu este cuprins de explozii temperamentale și nici nu încearcă să esențializeze emoții și să analizeze stări de spirit și sentimente. Nu are intenția de a investiga dificilul domeniu al liricii de concepție și nu țintește spre o poezie cu implicații meditative prin care să acorde gestului omenesc valoare de semnificativ.
Alexandru Potcoavă nu încearcă o esențializare a viziunii și nu face nici un efort spre ancorarea într-un lirism încărcat de gravitatea marilor răspunderi morale. Punctul rezolvării căutărilor și regăsirea poetului se află în natura relației dintre om și realitatea obiectivă, ca atare, întreg volumul în ansablul său este parafraza acestei relații. Poezia lui Alexandru Potcoavă, mai mult o narațiune lirică, este o călătorie din interiorul poetului spre exteriorul cotidian, pentru a dezlega misterele de care este cuprins, însă periplul, departe de a-i dezlega aceste mistere, îi lasă un gust amar, îi creează o stare de confuzie și ambiguitate, de neliniște și nesiguranță pentru viitorul nesigur al cunoașterii, păstrării și omagierii marilor valori culturale românești.
Vizita la ”templul“ poeziei românesti de la Ipotești îi creează o stare de nostalgie insuportabilă în sine, pe care o maschează printr-o autoironie fină și un limbaj vioi, cuvintele parcă nereușind să controleze șuvoiul trăirii generate de starea de decadență în care se află Ipoteștiul ,,Luceafărului” poeziei românești și mulțimea kitsch-urilor de care este năpădit ”templul”. Printr-un limbaj curajos și foarte vioi, poetul surprinde spiritul contemporan al societății noastre, care cultivă uitarea și indiferența față de moștenirea noastră culturală, lucru care va aduce inevitabil, așa cum o spune în titlul volumului, la faptul că “Într-o zi nu ne vom mai recunoaște”.
Recenzie la volumul de proză scurtă ”Ai uitat să râzi” de Bogdan Munteanu
Scriitor din generația tânără, postrevoluționară, Bogdan Munteanu, prin stilul său narativ cursiv, prin felul în care redă scene, trăiri și moduri de acțiune ale personajelor, mentalități ale acestora și din viața acestora, se dovedește a fi un “privilegiat” al eposului. Printr-un limbaj simplu, cotidian, accesibil tuturor categoriilor de cititori, și prin poveștile sale care nu au un final concret, a realizat o carte inedită, în care fiecare cititor se poate descoperi într-un personaj sau altul sau poate găsi similitudini majore între personajele din carte și persoane din anturajul său (al cititorului) – prieteni, rude, amici. Cititorul este pus mereu în situația de a descoperi ceva despre ceilalți și mai ales despre sine. În povestirile din volumul “Ai uitat să râzi”, Bogdan Munteanu relatează trăirile și modurile de acțiune din scenele de viață ale personajelor sale, personaje ce pot face parte, în orice moment, din anturajul nostru, din viața noastră. Prin modul său narativ, Bogdan Munteanu ne pune față-n față, într-un mod ironic-subtil, cu starea și degradarea relațiilor umane în societatea românească contemporană, surprinzând, nu de puține ori, o ură care tinde să se generalizeze.
Personajele lui Bogdan Munteanu trăiesc într-o Românie în tranziție și își duc viața într-o țară în care se confruntă cu ideologiile timpului. O Românie în care bacșișul și mita sunt în floare, dreptatea se plătește din greu, pentru cea mai neînsemnată hârtie trebuie să scoți bani din buzunar, și în care tronează principiul “scapă cine poate”, adică deștepții, descurcăreții. Ceilalți, proștii, nedescurcăreții achită totdeauna notele de plată.
Există în viața personajelor lui Bogdan Munteanu sfârșituri de experiență ce premerg unor noi începuturi și sfârșituri care nu mai sunt urmate de nimic. La toate frustrările, complexele și marasmul în care a intrat societatea românească, scriitorul vine cu o soluție sublimă, la îndemâna tuturor, pe care o găsim în titlul sugestiv al volumului, și anume râsul. Un râs frumos, sănătos. Râsul este expresia unei stări de veselie, de euforie, bucurie, fericire. Prin volumul “Ai uitat să râzi”, Bogdan Munteanu atrage atenția asupra faptului că suntem o nație tristă.
Sursa foto: arhiva Penitenciarului Timișoara
Sursa foto Ai uitat să râzi, Bogdan Munteanu: Editura Nemira
38 Comentarii
ComenteazaSimona / January 11, 2017 la 2:50 pm
Wow! Mi se pare foarte interesant proiectul! Nu ma asteptam sa existe actiuni de genul acesta in Romania! Felicitari!
Patricia Lidia / January 11, 2017 la 4:10 pm
Mulțumesc mult. Încercăm să facem lucruri altfel, să fim parte din schimbare.
Iasmina / January 11, 2017 la 2:52 pm
Nu gasesc un comentariu potrivit pentru aceasta postare, e prea putin ce pot eu sa spun fata de importanta si frumusetea initiativei de a patrunde dincolo de preconceptii si prejudecati.
Patricia Lidia / January 11, 2017 la 4:11 pm
Mulțumesc. Și pe mine m-a dezarmat naturalețea cu care acești oameni privesc activitatea noastră și participă la ea. Participarea este benevolă și chiar și așa a avut mereu sala plină.
Bianca Ionel / January 11, 2017 la 2:53 pm
Am un prieten care face cursuri de teatru la Penitenciar. La început mi-a povestit că a fost un pic marcat de modul în care trăiesc deținuții, de spațiul mic și de limitările pe care le au. Un club de lectură într-un asemenea cadru înseamnă enorm și țin să vă felicit. Oferiți acelor deținuți o șansă de a se elibera prin lectură, de a descoperi lucruri noi și de a le face timpul să treacă mult mai ușor.
Patricia Lidia / January 11, 2017 la 4:13 pm
Din acest motiv am ales și să ne implicăm în îmbunătățirea bibliotecii și creșterea numărului de volume, în special cu literatură contemporană, mult mai ușor de abordat de ei. Să ținem cont că nu toți au un nivel educațional foarte ridicat, astfel că e foarte important ca aceste cărți să fie pentru toate nivelurile și vârstele și așteptările.
Ema / January 11, 2017 la 4:11 pm
Felicitarile mele! Nu stiam ca se demareaza astfel de proiecte in Romania! Mi se pare o idee foarte interesenta. Sunt sigura ca oamenii acolo vad prin alta prisma, acum, lecturile si chiar isi pot descoperi laturi de care nici macar nu erau constienti!
Patricia Lidia / January 11, 2017 la 4:15 pm
Nu vreau să îmi asum merite, nu știu dacă este primul astfel de proiect din România, însă pentru Timișoara este o premieră.
Alexa / January 11, 2017 la 4:29 pm
Ce proiect frumos! Felicitari si la cat mai multe! <3
Patricia Lidia / January 11, 2017 la 4:48 pm
Mulțumim! Căutăm să fim cât de cât originali, ideile curg, timp să fie! 🙂
Sibel / January 11, 2017 la 7:06 pm
Foarte interesant proiectul. Poate asa simt si ei ca iau o gura de aer.
Andres / January 14, 2017 la 6:49 pm
La asta mă gândeam și eu… ^_^ Cărțile vindecă, ajută, deschid minți.
Bratu Gabriela / January 11, 2017 la 7:28 pm
mult succes in continuare! initiativa mi se pare extrem de frumoasa, intrucat prea multa lume e marcat de prejudecati privindu-i pe cei de dupa gratii, cand de fapt, si ei sunt oameni si trebuie tratati ca atare!
Patricia Lidia / January 14, 2017 la 9:20 am
Mulțumesc! După tot acest timp îmi dau seama că de fapt sunt două lumi paralele, un stat în stat, fiecare cu regulile și legile sale scrise și nescrise, care nu știu unii despre alții mare lucru și astfel presupun și trag concluzii, ducând la crearea de mituri urbane și preconcepții.
verzuliu / January 12, 2017 la 10:24 am
Foarte interesant proiectul si iti doresc mult succes cu el. Mi-as fi dorit ca in penitenciare sa se oblige la invatat diverse meserii ale viitorului: informatica, arhitectura etc. Sa nu mai fie asa multi oameni lipsiti de scoala. Mi-as fi dorit sa ii puna la munca pentru ca se pare cum ca puscaria ar fi un motel pentru cei amarati de la tara.
Patricia Lidia / January 14, 2017 la 9:18 am
Mulțumesc. Odată ce ajungi să cunoști condițiile din Penitenciar, nu mai pare hotel. Sunt multe activități care se desfășoară acolo, unele chiar foarte interesante și educative – de exemplu club de muzică! – dar nu sunt popularizate.
Ramona Ilies / January 20, 2017 la 8:41 pm
In penitenciarul Timișoara se organizează activități de reintegrare socială…care cuprind atât cursuri de instruire școlară, cursuri de formare profesionala in diverse meserii, activitati si programe care presupun formarea unor abilitati si deprinderi! Mai mult de jumatate din detinutii penitenciarului sunt folositi la activitati lucrative in interiorul si exteriorul unitatii!!!
Lory's Blog / January 12, 2017 la 11:50 am
Ce tare!!! Nici eu nu stiam ca exista asa proiecte in Romania! Succes!!!
Patricia Lidia / January 14, 2017 la 9:13 am
Mulțumesc
Ira / January 12, 2017 la 12:06 pm
Super proiect! In plus cele doua recenzii mi se par wow! Mai ales avand in vedere ca cel care le-a scris nu a mai facut asta de ani buni..
Patricia Lidia / January 14, 2017 la 9:12 am
Mulțumesc. Recenziile dovedesc interesul acordat proiectului și simt că e de bine.
Ghimpu Elena / January 12, 2017 la 12:50 pm
Un proiect tare interesant, felicitari!!
Patricia Lidia / January 14, 2017 la 9:12 am
Mulțumesc
Georgiana / January 12, 2017 la 1:35 pm
Felicitari. As vrea mai multe proiecte de acest fel. Poate vor fi si oamneii mai educati. Vrem mai multi ca tine.
Patricia Lidia / January 14, 2017 la 9:11 am
Mulțumesc. Mă simt flatată, mi-aş dori ca gestul nostru să inspire și pe alții și să contribuim cu toții la schimbare, în felul nostru și după puterile noastre.
Radu / January 12, 2017 la 4:41 pm
Chiar ieri am văzut un film, parcă “Închisoarea îngerilor” care atinge un subiect asemănător.
Patricia Lidia / January 14, 2017 la 9:09 am
Pare interesant. Voi căuta filmul. Mulțumesc
Vyo Vyoleta / January 12, 2017 la 8:29 pm
Nu am mai auzit pana acum de astfel de proiecte, dar pare ceva destul de interesant.
Patricia Lidia / January 14, 2017 la 9:09 am
Mulțumesc
Hadasa / January 13, 2017 la 3:55 pm
De mult nu m-a mai facut sa zambesc atat de pur ceva. Foarte faina initiativa si tin sa te felicit ca ai postat recenziile domnului pe blog.
Patricia Lidia / January 14, 2017 la 9:09 am
Bună! Mulțumesc! Sper să mai reușim astfel de recenzii pe viitor, deoarece sunt dovada interesului față de activitate.
mihaella / January 13, 2017 la 8:09 pm
felicitări!dacă fiecare dintre noi am face ceva asemănător cu ceea ce faceți voi ar fi extraordinar.cum ați ajuns la această acțiune?cum ați început?
Patricia Lidia / January 14, 2017 la 9:07 am
Bună! Mulțumesc pentru interes! În urmă cu 3 ani am primit o sponsorizare considerabilă de volume pe Asociația pe care o conduc – 2500 de exemplare. Prietenii și cunoștințele care îmi cunosc pasiunea pentru citit ne-au donat o sumedenie de cărți. O parte din aceste cărți au ajuns în biblioteci școlare din mediul rural. Am rămas însă cu un număr mare de volume în sediu. Ne-am gândit cine ar putea beneficia de ele și s-ar bucura. Am facut brainstorming și am decis să contactăm Penitenciarul Timișoara. În urma discuției cu aceștia, ne-am dat seama că posibilitățile de colaborare sunt multiple și astfel am demarat întâlnirile cu scriitori. Din luna februarie extindem proiectul și dăm drumul clubului de lectură, unde vom discuta cărțile scriitorilor invitați și vom încerca să sprijinim interesul acestora pentru scris.
Silvia / January 14, 2017 la 1:16 pm
Wow, rezultatele acestui proiect ma fac sa fiu mai optimista in legatura cu detinutii (ai nostri sau in general). Poate conditiile in care au crescut si lipsa incurajarii intr-o directie pozitiva (cum ar fi lectura) au fost determinante in parcursul lor. Si poate, la multi dintre ei, exista o sansa reala de “reeducare”, prin initiative si interactiuni de acest gen.
Patricia Lidia / January 16, 2017 la 9:40 am
Multumim, aceasta este si speranta noastra!
Claudia`s Choice / January 15, 2017 la 12:01 pm
Super proiect! Felicitari! In ceea ce prveste recenziile facute, sunt multi profesori care nu reusesc sa se exprime in acest mod, asa ca felicitari d-lui Dascal Ionel!
Patricia Lidia / January 16, 2017 la 9:41 am
Multumim! Speram ca si pe viitor vom mai aduce astfel de recenzii reusite!
Povestea unei colaborări interesante – Penitenciarul din Timișoara – Patricia Lidia / April 2, 2017 la 9:22 am
[…] Cosmin Leucuța (luna ianuarie 2017) (despre evenimente și două recenzii rezultate am scris aici), Robert Șerban (februarie 2017) și Marius Chivu (martie 2017) (care a scris o minunată cronică […]