Petronela Rotar: „Scrisul este un mecanism intim și personal, nu poate fi comandat”

de / November 15th, 2016 / 976 vizualizari

Ce mai face omul și scriitorul Petronela Rotar?

Asistă qvasineputincios la, așa cum se „marketau” cîndva știrile, spectacolul vieții. Propriei vieți, dar și la spectacolul general care este extrem de zgomotos și abundent în perioada asta. Încă încerc și nu reușesc să înțeleg dacă ceea ce ni se întîmplă la nivel planetar, dar și local, e o formă de regres sau de progres.

Altfel, nimic spectaculos. Muncesc, iar asta îmi ocupă aproape tot timpul. Fac terapie și mă lupt cu recăderile de toamnă/iarnă ale distimiei mele, după luni de alergat cu tata prin spitale, dar nu doar cu tata, și cu fie-mea și cu mine. Încerc să fiu acolo pentru toți oamenii din viața mea care au nevoie de mine și să nu uit și de mine în același timp.

115
Scriitorul, în schimb, exultă. E perioada aia a anului, mi se întîmplă de trei toamne deja, cînd o carte a ieșit, caldă, de la tipar. Nici măcar nu am văzut-o, să pipăi și să urlu: este! Mă pregătesc de tîrg, de întîlnirea cu cititorii mei, care este întotdeauna ca o baie de dragoste ce mă umple pentru vreme îndelungată cu bine. Și cu sentimentul că nu fac umbră pămîntului degeaba. E atîta emoție în întîlnirile alea, fiecare în parte, mi se spun vorbe atît de bune și frumoase, încît, mult timp după, plutesc, învelită în ele.

Și, ca în fiecare toamnă din ultimii trei ani, aștept înfrigurată să văd dacă le va plăcea.

Oamenii au început să te citească pentru că erau curioși în legătură cu ce scria tipa de la televizor. Între timp, totul s-a propagat în așa fel încât cititorii nu mai fac conexiunea asta și cumpără cărțile tale pentru că sunt atrași de titlu, de descriere, de tot ce au auzit despre scriitoarea Petronela. Omul de televiziune a rămas în umbră, unii dintre cititorii tăi poate chiar nu știu deloc asta despre tine. Cum ți se pare lucrul acesta?

Nu știu cît e de corectă prima afirmație. O parte dintre oameni au început să mă citească din acest motiv. E chiar ilar, dacă stai să te gîndești, majoritatea celor despre care vorbești, cei care mă știau de la televizor, erau convinși că sunt una care citește prompter, că nu pot exprima o idee coerentă dacă nu mi-a fost scrisă de altcineva. Mulți mi-au și scris să-mi zică asta: scuze, dar eu te credeam o proastă, chiar simt nevoia să-mi cer scuze pentru ideile preconcepute. Iar într-un fel mă bucuram că au avut impulsul ăsta, de a recunoaște, dar într-altul mă întristam. Totuși, suntem un popor care gîndește foarte mult în stereotipii. Așa că mi-e totuna, cumva, acum. Am scris destul de mult despre meseria mea, nu mi-e rușine că am fost jurnalist 18 ani și am încercat să fac, în cele cîteva texte despre asta, să explic mai bine ce înseamnă asta. Mulți oameni cred că nu e mare lucru, te machiezi frumos și reciți niște texte, ori acolo e enorm de multă muncă de teren, zile, nopți, weekenduri, situații halucinante, periculoase, în care nu ajungi în mod obișnuit în viața de zi cu zi. Am și creat o categorie pentru asta: o meserie ca oricare alta, în mod ironic, evident, căci chiar nu seamănă cu prea multe altele.

Tot glumeai pe blogul tău și facebook despre faptul că, dacă te măriți, îți scade „cota”. Se întâmplă fericitul eveniment și întreb cu toată seriozitatea: starea civilă afectează vânzările cărților sau pierderea ori câștigarea unor fani, chiar se lasă oamenii influențați de asta?

112Haha, într-o anume măsură, da. În marketing, chiar e cumva recomandabil ca o muiere care face chestii publice și devine dezirabilă (aici vorbesc despre un caz oarecare, nu despre mine, să ne înțelegem) să păstreze misterul asupra stării civile sau chiar minciuna că ar fi singură. Iar motivele mi se par amestecate. Pe de o parte, bărbaților le place ideea că e acolo, singură, iar într-o zi, dacă ar ajunge să o cunoască și ea să îi cunoască  pe ei, ar ieși o ditai povestea de amor. Iar asta mi s-a întîmplat și mie, de însemnate ori, să îmi dau seama că cineva a făcut o obsesie în privința asta. Ba chiar s-a ajung la stalking din ăla, ca la carte, care m-a băgat în sperieți. Pe de altă parte, e mai simplu să te regăsești în povestea unei femei singure – lumea e mai mult nefericită decît fericită, să fim sinceri, iar fericirea enervează pe mulți. Uite, pe facebook e cel mai simplu să vezi asta: iau cele mai multe unfriend-uri atunci cînd pun o poză cu mine și bărbatu-meu sau scot o carte nouă. Dar e ceva cu care m-am obișnuit deja, am făcut atît de multă terapie și am citit atît de multă psihologie încît mi-e foarte ușor să decodez mecanismele psihologice din spatele unor asemenea gesturi. Asta nu mă ajută, însă, cînd e vorba de oameni pe care îi cunosc sau mi-s dragi, atunci nu ajunge să înțelegi, te doare oricum.

Ne-ai tot amenințat cu un roman, apare proză scurtă, „Sfîrșitul nopții”. Ce apare la anul? …ca să știm la ce să nu ne așteptăm, haha.

Bună asta, mi-o merit. Adevărul e că, cel puțin în cazul meu, cărțile au viața lor proprie. Și nu le pot forța nicidecum. Iar eu nu scriu la presiunea publicului, m-aș dezice de mine însămi dacă aș face asta. Romanul a luat o întorsătură la care nu mă așteptam, după care nu am mai putut scrie la el. În schimb, scrisesem și aveam de scris o mulțime de povești, așa că m-am concentrat pe asta, să fac ceea ce pot face, nu să forțez un lucru care, în mod clar pentru mine, nu îmi ieșea natural. Romanul va fi gata atunci cînd va fi gata. Sau poate nu va fi niciodată, habar nu am. În ultimii doi ani, nu am știut decît cu o lună înainte că vor apărea „Efectul pervers” sau „Sfîrșitul nopții”, așa că nu am nicio idee dacă voi mai scoate ceva la anul, cu atît mai puțin ce. Eu scriu ceea ce curge din mine, dacă se întîmplă să fie o carte, atunci îi dau drumul în lume, dacă nu, nu. Nu am presiunea asta, trebuie să scot o carte, trebuie să scriu un roman, dacă le-aș avea nu aș mai scrie pentru scris și pentru mine, aș scrie ca să fie scris, să am cu ce mă prezenta în fața lumii, aș scrie pentru, că tot am vorbit deja de asta, marketing. Ori eu nu funcționez așa. Pentru mine, scrisul este un mecanism foarte intim și personal, nu poate fi comandat.

Vorbind despre „Sfîrșitul nopții”, sunt povestiri inspirate de realitate sau e pură imaginație bine folosită?

Este un mix, desigur. Toate poveștile pleacă de la niște întîmplări, povești, personaje adevărate. Lucruri văzute, auzite, trăite care m-au impresionat, m-au făcut să vreau să scriu despre asta. Iar peste sîmburele ăla de veridic, am turnat multă imaginație. În mod straniu, cele mai ireale povestiri au doza cea mai mare de adevăr, fiindcă viața chiar bate imaginația. Uneori, plec atunci cînd scriu o astfel de poveste de la o replică auzită într-un magazin, nimic mai mult. Alteori, mă amuz să schimb povestea, să intru în pielea unui personaj complicat.

Că e un prilej să mă laud că am citit „Sfîrșitul nopții” înainte să apară: nu e nimic cum s-ar aștepta cititorul obișnuit cu scrisul tău, e cu totul altceva. Și deși mi-au plăcut cărțile anterioare, pot să zic despre cea mai nouă că e foarte bună și foarte diferită, e un upgrade, un level up. Tu simți diferența asta? E impusă sau lucrată ori e totul la fel de natural ca la început?

Păi dacă era impusă, nu ar fi fost și la celelate? Cred că sunt doar într-o etapă diferită a scrisului meu.  Nu mai pot scrie azi așa cum am scris cînd se închega „O să mă știi”. Nici dacă încerc. Mi-aș dori uneori, tocmai pentru că nu mai pot. În același timp, nu cred că ultima carte e foarte diferită, sunt tot eu, e tot stilul meu. Sigur, nu mai e poezie și nu m-am mai scris pe mine, nu e o carte care să aibă iz autobiografic, naratorul aici e mereu altul, asta poate fi cumva diferit, deși nu e prima oară că fac asta.

111Sfîrșitul nopții” se lansează la Gaudeamus, parcă. Dacă da, când și unde? Și unde o mai lansezi apoi, ai un plan, un program?

Sîmbătă, 19 noiembrie, la ora 18.00. Standul editurii Herg Benet, firește. Imediat după, îi facem o lansare la Brașov, așa cum am făcut de fiecare dată, încă nu am stabilit data, dar va fi aproape de tîrg. Și cred că mai ajung anul ăsta la Constanța, dacă totul merge cum mi-am propus. Apoi, după ce trec sărbătorile, cînd se reiau în lume activitățile, îmi propun să ajung la Iași, Cluj, Oradea, Timișoara – mai ales că în primele trei nu am dus nici efectul.

Ce ții musai să scrii în viața asta?

Ha, nimic nu țin musai să scriu. Uite, vezi, poate te-ai fi așteptat să răspund: un roman. Sau romanul. Adevărul e că nu vreau să scriu decît ceea ce trebuie să scriu atunci cînd scrisul se întîmplă. Poate greșesc, habar nu am. Poate ar trebui să scriu programatic, așa cum am văzut că fac alții. Să îmi propun, să trag de mine. Dar la mine nu funcționează așa. Organul scrisului la mine e unul independent, nu îl vreau forța. Pînă acum și-a făcut treaba minunat, am încredere că o va face și în continuare.

Uite, dacă e să mă caut bine, există ceva la care țin musai, însă acel ceva – îl putem numi și roman, nu e vorba de cel „promis”, însă – este deja scris, în bună parte. Nu i-a venit timpul publicării, poate nu îi va veni niciodată cît încă trăiesc.

114

Care îți sunt tabieturile legate de scris? Cine ți-a văzut pozele de pe Facebook din cea mai recentă vacanță ar putea crede că scrii doar boem, pe malul unei mări străine. E așa sau scrii pe unde apuci, pe orice?

No way! Scriu oricum, oriunde, atunci cînd trebuie să scriu. Sigur că aș prefera să scriu ca în poza aia din vacanță, pe malul mării, dar asta se întîmplă enervant de rar. Cel mai adesea scriu acasă, însă pot scrie și la birou, și pe drum, nu am nevoie de condiții speciale. Singura condiție sine qva non este cea a dispoziției de a scrie. Odată ce se instalează, nimic altceva nu mai contează.

Care sunt cele mai bune cărți pe care le-ai citit anul acesta și pe care ni le-ai recomanda?

Din tot ce am citit anul ăsta, „Laur” al lui Evgheni Vodolazkin și „De ce fierbe copilul în mămăligă” a Aglajei Veteranyi m-au năucit, pur și simplu. Ah, și mai e și „Predică despre căderea Romei”, o carte a unui scriitor francez, Jerome Ferrari, pe care l-am și intervievat, genul de carte pe care aș fi dat orice să o fi scris eu. Nu, Solenoid-ul încă nu am reușit să-l dau gata, încă mă lupt cu el, în paralel cu alte trei-patru cărți.

Cărțile Petronelei Rotar sunt disponibile la Elefant aici sau la Libris aici.

# # # # # #

Anca Zaharia

Iubitoare de cuvinte scrise și matroană la Ancazaharia.ro. Autoare a cărților „Sertarul cu ură”, „Jurnal de librar” și "Suicid" apărute la Herg Benet.

2 Comentarii

Comenteaza

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare