Jurnal de librar: hasta la vista, librărie!
Am fost librar timp de 3 ani.
În acești 3 ani am avut zilnic revelația faptului că oamenii cretini sunt majoritari și i-am detestat în fiecare clipă. Cumpărători de 2 lei, educați direct la „Școala Vieți” din alte țări europene, care au aflat acolo că au drepturi și se întorc pe aici să ne educe și pe noi în același spirit, uitându-și obligațiile sau bunul simț între timp.
Totuși, în acești 3 ani mi-am dat seama, tot zilnic, de cât de faine sunt cărțile și cât de bine te poți simți când știi că oferi cuiva posibilitatea de a alege ceva care să-i placă sau siguranța că poți discuta cu cineva despre ultima carte citită, totul cu lejeritatea și naturalețea care, cred eu și-o să cred mereu – ar trebui să însoțească fiecare situație de acest fel.
Un alt lucru pe care l-am învățat e că librăria nu e piață. Iar dacă intri cu atitudine nașpa, pornit așa deja de acasă, strici zen-ul unor oameni care sunt acolo și se simt bine. Dacă vrei să te cerți, ia-te de vecinul care nu strânge rahatul javrei pe care o pupă-n bot cu fericire imediat după aia, nu veni la librărie urlând că suntem niște criminali pentru că ținem cartea lui Johannis și că o vindem pe-a lui Godină sau că prinzi librarul răsfoind ceva album al Casei Regale. Du-ți frustrările undeva, oriunde, dar departe!
Tot pentru că nu e piață, prețurile nu se negociază. Cel puțin nu cu amărâtul de librar. Vrei să-mi spui că sunt hoț că-ți cer 30 de lei pe o carte? Super, nu o cumpăra! Ceaușescu obliga lumea să citească? Permite-mi să mă îndoiesc nițel, asta în primul rând, iar în al doilea te rog să-ți pui mucusul din creier la oleacă de muncă și să pricepi diferențele dintre sistemul privat de dinainte de 90 și cel din ziua de azi. Librăria asta nu e a lui Ceaușescu, pe scurt. Și nici aia, și nici ailaltă. Și dacă aș avea vreodată bani suficienți, mi-aș face o librărie, dar una care să nu întindă suav limbuța spre orice tip de cumpărător, ci una care să aibă scris mare la intrare: „N-ai dormit bine, n-ai cu cine te certa acasă sau ești ciufut din naștere? Te rugăm să nu intri și chiar îți mulțumim.”
Și cum clienții de librărie au nostalgii cu vremuri demult apuse, proprietarii de astfel de afaceri nu se lasă mai prejos. Și nici măcar nu vreau să insist prea mult, pot spune că, de-a lungul celor 3 ani, la o librărie mi s-a propus un bonus serios dacă îi ajutam cu o chestie înainte de plecare (evident, nimic nu am primit); la o altă librărie mi s-a tot zis că nu-mi pot lua concediu iar, când mi s-a aprobat o săptămână amărâtă în final, am fost sunată și întrebată pe unde umblu și de ce nu-s la muncă (și la un moment dat, într-o situație absolut banală, mi s-a spus că nu-s angajată să gândesc), iar la alta am avut 20 zile de concediu medical (din cauza unei probleme la coloană cauzate tocmai de munca în librărie) și am fost informată că nu pot să mai am pretenții și la concediu de odihnă după aceea (tot ce cerusem erau vreo 3-4 zile), pentru că-n medical sigur m-am odihnit destul. Și dacă tot am fost plecată-n medical atâââta vreme, nu am de gând cumva să și demisionez? Păi, m-am gândit un pic și am zis că măcar demnitate să am și să nu fiu scutecul nimănui, să nu se cace nimeni pe mine și am zis „uite că, de fapt, da, demisionez.”
Și nici măcar nu e așa cum zic unii, că faci orice pentru jobul pe care îl iubești. Dacă-l iubești, nu mai e job, e pasiune. Iar pasiunea mea sunt cărțile, dar asta variază de la pipăit cărți, la scris și citit. Nu trebuie să pun mâna pe banii pe care îi scoate cumpărătoarea dintre țâțe ca să plătească pentru un album cu tehnici sado-maso și nu trebuie să bag eu mâna după mărunțiș în buzunarul lui nenea care rânjește cretin și (deja) satisfăcut.
Și salariul minim pe economie, răsplată pentru ture de 12 ore de stat în picioare… grozav mod de a recunoaște pasiunea cuiva, pe care acel om și-o pune în slujba ta. „Hai că-mi dau tot salariul pe cărți, le citesc noaptea, ziua vin praf la muncă, dar încerc să fiu cât mai apt și să recomand pe baza a ceea ce am citit din timpul meu și din banii mei.” Să mori tu, aș zice.
Ah, și pentru că tot ce înseamnă bani, calcule și matematici mă depășește, nu m-am uitat niciodată pe fluturele care aduce explicații legate de salariu, dar mi-a ajuns într-o zi un ochi pe respectivul fluturaș: 13 lei spor de weekend! Într-o lună! Eu am stat două sâmbete și două duminici a câte 12 ore fiecare în picioare și-n muzica damblagită a unora care cred că trebuie să simți că petreci non-stop ca să iau 13 lei în plus?! Dacă e așa, puteți să tăiați din salarii cei 13 lei minunați și să am toate weekendurile libere?
Dar e bine că nu va mai fi nevoie să-mi pun întrebarea asta. Exclud varianta de a ajunge vreodată preșul unui angajator, iar dacă asta înseamnă schimbarea unui job la fiecare câteva luni, so be it! Nu exclud însă posibilitatea de a mai lucra ca librar – o muncă atât de faină dacă e făcută-n locul potrivit, cu oamenii potriviți și cu vibe-ul corespunzător.
Așa că nu spunem „adio!” jurnalului de librar, ci doar un călduros „la revedere!”.
Citește toate episoadele din Jurnal de librar >>
Cartea Jurnal de librar este disponibilă pe Libris, aici, pe Cartepedia, aici,
și pe situl editurii Herg Benet, aici >>
SerialReaders.com folosește unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile pe care le recomandăm, site-ul nostru primește un comision din partea retailerilor pe care îi promovăm.
19 Comentarii
ComenteazaBarbalata Mirela / August 20, 2016 la 1:04 pm
Imi place articolul tau. Bine spus 🙂
Anca Zaharia / August 21, 2016 la 9:28 pm
Abia după ce l-am scris m-am gândit că poate mai mergea spus câte ceva, că parcă nu am acoperit tot. Deși, dacă mai insistam, aruncam cu gunoi deloc necesar 😀
Liana / August 21, 2016 la 2:31 pm
Acum ești liberă, nu vei mai putea retrăi, accepta nimic de “ieri”.
Înainte!
Anca Zaharia / August 21, 2016 la 9:29 pm
Desigur. De asta plec des și încep mereu ceva nou 😉
Andres / August 21, 2016 la 8:50 pm
Eu sper ca Jurnalul să prindă aripi și să revină! 😀
Anca Zaharia / August 21, 2016 la 9:29 pm
Never say never, mai ales când e vorba despre librărit 😀
Arcidalia Ghenof / August 21, 2016 la 9:01 pm
sa speram ca vei intilni si oameni care nu te vor dezamagi.
Anca Zaharia / August 21, 2016 la 9:30 pm
Undeva sigur sunt și oamenii ăia. Îi găsesc mai rar, dar îi păstrez cu drag, deci e perfect echitabil.
Laura Apetroaie / August 21, 2016 la 10:40 pm
Tu ramai tu! Ai alte milioane de povesti in inima! Pe alea te astept sa le impartasesti cu noi, prietenii tai! Te pup!
Anca Zaharia / August 22, 2016 la 11:18 am
Cu siguranță poveștile nu se opresc/limitează la #jurnaldelibrar! Și eu te pup!
Laura Apetroaie / August 22, 2016 la 12:01 pm
Asa ca te astept cu o noua pagina de #jurnaldelibrar. 🙂
simona / August 22, 2016 la 9:10 am
Imi pare rau ca ai ajuns sa fii atat de dezamagita incat sa renunti…din nou, la o meserie ce pare (si subliniez pare!!!) a fi minunata, dar iti inteleg perfect motivele. Articolele tale legate de jurnalul de librar mi-au mers intotdeauna la inima si mi-au umplut ziua de soare. Fii tu insati in continuare si sigur vei reveni cu alte articole minunate, care ne vor delecta afland ca in viata totul se schimba in bine atunci cand iei atitudine. Iti doresc numai bine…:)
Anca Zaharia / August 22, 2016 la 11:19 am
Mulțumesc! Va fi bine, indiferent cum și unde. Iar când nu va mai fi… oameni suntem, nu copaci. Sigur mai găsesc eu ceva care să-mi ofere cel puțin la fel de multe subiecte de scris.
Adrian R / August 26, 2016 la 10:00 pm
Totusi… limbajul, atitudinea, expresiile, tonul… nu difera cu nimic fata de o carciumareasa sau o precupeata din Obor! Daca nici voi, oameni care traiti printre carti si cititi mult si bine carti, nu vorbiti mai … elevat, mai frumos, elegant, ce asteptari sa mai ai de la cei cu ” scoala vietii”. Mai sunteti si scriitoare? No, pardon! N-am sa inteleg niciodata de ce o femeie crede ca-i mai convingatoare, unele cred ca asa par si mai destepte, mai interesante, vorbind in halul asta de mahala. Denota doar agresivitate, prost gust, frustrare, narcisism, aroganta. Trist.
Anca Zaharia / August 29, 2016 la 6:37 pm
Elegant. Cât di cât.
Simona / August 27, 2016 la 3:17 pm
No, pardon, poate că un stil elevat nu ar fi fost nici pe placul, nici pe înțelesul cititorilor ca dumneavoastră, domnule Adrian R.
Adrian R / August 27, 2016 la 9:22 pm
E o rusine sa fii elevat, doamna!? Dar n-aveti niciun bai sa fiti grobiana si vulgara… pai, cum spuneam nicio diferenta intre dvs si tzatzica care face curat la vaci si vinde branza in piata, ati stat degeaba intr-o librarie trei ani, si-i mai si criticati pe grobienii aia… ce ipocrizie! hahaa
Adrian Păcurar / August 28, 2016 la 2:21 pm
A fi elevat nu înseamnă a folosi exprimări prețioase, savante, rupte parcă din trupul unui poet îmbălsămat, am depășit faza latiniștilor medievali care cultivau prețiozitatea ca marcă a unei literaturi superioare. Întâi urmărim ideile, pe urmă ne aplecăm și asupra criteriilor estetice. E un stil mai direct, fără ocolișuri, să priceapă toată lumea. Oricum, articolul mi se pare că suferă de o singură hibă: încă mai întreține mitul că librarii sunt altceva decât vânzători. (Uneori vânzători de neam dacă hulesc amintirea lui Ceaușescu, sau care-o fi fost chestiunea care l-a deranjat pe dl Adrian R, dar tot vânzători). Și mulți librari fac greșeala de a se angaja gândind despre ei că se află într-un loc de muncă elevat, ce înnobilează spiritul, când de fapt sunt doar echivalentul buticarilor, atât în ochii celor care-i angajează cât și a celor care vin și le cumpără produsele de pe raft. Ești critic literar? Nu. Ai scris și publicat? Nu. Menirea și talentul tău trebuie să fie administrarea unui spațiu comercial, cu tot ce presupune aceasta. Cum bine spunea autoarea: cărțile sunt o pasiune, nu un job.
Anca Zaharia / August 30, 2016 la 11:35 am
Nene Adrian, păi ar trebui să fie vreo diferență între mine și femeia care face curat la vaci și vinde chestii? Ar trebui să fiu atât de învelită-n „elevarea” mea încât să vezi de la o poștă că eu nu fac curat la vaci, da? Uite d-aia nu-mi place elevarea, așa că o puteți păstra. Până atunci, eu o să mă mulțumesc să vorbesc fix ca femeia aia care-și duce viața în balegă și care, probabil, prinde nuanțele ceva mai ușor decât elevații. Hai, sănătate, v-ați irosit cu mine niște timp pe care-l puteați folosi cu spor. Pentru a vă mai eleva un pic, că niciodată nu ești destul de elevat în lumea asta. No, tocmai am făcut exces de un cuvânt pe care oricum nu l-am folosit niciodată, așa că nu-l voi (mai) folosi nici de acum. Mulțumesc pentru asta!