Chaplin, mare om înainte de toate… iar noi mergem orbi mai departe

de / August 9th, 2016 / 405 vizualizari

Pentru a putea vorbi despre cât de minunată e cartea asta este nevoie de un context.

Charles Chaplin mi-a fost mereu antipatic. Nu l-am apreciat niciodată – sau n-am fost fană, că munca din greu o apreciez, chiar dacă mie nu îmi transmite ceva anume sau nu-mi declanșează vreo emoție. Nici nu mi s-a părut vreodată atât de amuzant pe cât se spune, dar nici nu am fost vreodată curioasă să aflu mai multe despre el sau să văd dacă îl pot zări și dintr-un alt unghi.

chap1

În urmă cu câteva luni am citit Oona & Salinger, carte care m-a făcut extrem de curioasă în legătură cu tot acest – aparent – triunghi: Oona, fiica marelui Eugene O’Neill, fostul iubit din adolescență (Salinger) și Charles Chaplin, tipul cu mustața ridicolă care a făcut zeci de filme pe care mulți le iubesc și azi.

Citind cartea, scrisă cumva pentru a apăra ideea de Oona și Salinger, pentru a-l pune la zid pe Chaplin, chiar am căzut în capcana de a-l găsi chiar mai antipatic: din punctul meu de vedere – pe care-l reanalizez acum – Chaplin este moșul care i-a „suflat” de sub nas iubita extrem de tânără și frumoasă a lui Salinger.

chap2

Totuși.

Charles Chaplin, fie că este sincer sau nu în această autobiografie stufoasă, dar extrem de concisă, este un personaj-cheie al cinematografiei – chiar de la începuturile ei, dacă putem spune așa, considerând perioada filmului mut ca una atât de îndepărtată încât să ne putem referi la aceasta ca la o vreme când dinozaurii încă populau platourile de filmare.

Însă până să ajungă să fie cunoscut de întreaga planetă, Chaplin a fost un copil sărac și deseori nefericit, care a întâmpinat multe dezamăgiri și tristeți cu care am empatizat profund. Niciun copil nu ar trebui să fie pus direct în fața unor lucruri cum sunt sărăcia, mizeria, violența, tristețea – dar cred că cei mai mulți trec prin unele dintre cele mai neplăcute experiențe chiar dacă se încearcă protejarea lor, iar asta îi clădește și-i pregătește diferit pentru lumea maturității lor.

Charlie nu a fost excepția de la această regulă crudă: a fost nevoit să lucreze de la o vârstă la care alții, „mai norocoși”, învață să citească sau să-și strunească noua jucărie, un ponei adevărat; a fost nevoit să-și susțină familia, să-i vadă pe cei mai dragi și mai apropiați înnebunind și murind cu regret și neliniște în priviri. Iar ascensiunea lui, treptată o vreme, apoi bruscă în adolescența târzie, pare aproape de necrezut. Totuși, se bucură de tot ce primește în urma muncii depuse cu entuziasmul unui outsider pus în fața platoului cu bunătăți, despre care i se spune că este pe merit. Și așa a fost, iar Chaplin a ajuns să realizeze cu timpul că tot ce are i se datorează lui, că nu a primit nimic degeaba, că fiecare milion de dolari este rezultatul muncii sale și poate, doar într-o mică măsură, compensația primită cam târziu de la destinul pe nedrept nemilos la începutul vieții.

Mutarea în Statele Unite ale Americii a fost un pas logic și necesar în cariera sa; în Anglia nu ar fi putut face mai mult. Căsătoriile sale, în afară de ultima (cea cu Oona, despre care vorbește mereu foarte frumos și admirativ) au fost greșeli de moment sau alternative la plictiseala unei vieți care se consuma în totalitate în și prin muncă.

Dorința de a pune capăt distrugerilor războilui și empatia față de oameni l-au adus pe Charles Chaplin în situația de a se vedea acuzat că este comunist – mai mult pe principiul „nu ții cu noi, asta înseamnă că ești cu ceilalți”. Nu a mai dorit să se întoarcă în America în care locuise 40 de ani și care-l jignise înainte de a-l da uitării și de a-l renega.

Însă bine observă Charles Chaplin acest adevăr universal valabil:

Puterea încredințată acelora prea puțin înzestrați, ca să fiu blând, cu răspundere morală și competențe intelectuale, în multe cazuri aproape deloc înzestrați, ar putea duce în cele din urmă la un război de exterminare a tuturor formelor de viață de pe pământ. Iar noi mergem orbi mai departe.

Dar și-a luat soția, pe Oona, și au călătorit, apoi s-au stabilit în Elveția, unde – spune Chaplin – s-au bucurat de multe zile plăcute și liniștite în familie, alături de copiii lor, fără zgomotul deranjant al celebrității dintr-o lume cum fusese Holywood-ul tinereții lui, cel care îl scosese din sărăcie și-l ridicase pe culmile succesului și ale speranței, doar pentru a-i putea cere totul înapoi cu mândrie și răutate în final.

Și am ales să-l cred pe Chaplin pentru că era deja în vârstă când și-a scris autobiografia; ce rost ar fi avut să mintă?

Cartea poate fi comandată de pe Libris aici sau Elefant aici >>

Foto: arhiva personală

# # # # # # # #

Anca Zaharia

Iubitoare de cuvinte scrise și matroană la Ancazaharia.ro. Autoare a cărților „Sertarul cu ură”, „Jurnal de librar” și "Suicid" apărute la Herg Benet.

Un comentariu

Comenteaza

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare