Superstitii, spaima si suspans la Povesti de groaza

de / October 16th, 2013 / 450 vizualizari

Fani sau nu al literaturii horror, sambata trecuta la evenimentul dedicat Cartii Lunii Octombrie – Povesti de groaza, am avut parte de o intalnire speciala a Serial Readers-ilor iubitori de carte.

carti de groaza

Printre cititorii avizi de horror ni s-au alaturat si alti cititori curajosi, dornici de a afla mai multe despre un gen literar pe care nu l-au incercat pana acum in incursiunile lor prin librarii, iar Flavius Ardelean ne-a fost ghid prin lumea tenebroasa a cartilor de groaza si ne-a dat chiar si “o lista cu recomandari (pur personale) de lectura horror pentru cei la inceput de drum-lectura”:

Clive Barker, Books of blood
Clive Barker, The hellbound heart
William P. Blatty, The exorcist
Gary A. Braunbeck, In silent graves
Jack Ketchum, The girl next door
Shirley Jackson, The haunting of hill house
Ira Levin, Rosemary’s baby
Dan Simmons, Song of kali
Dan Simmons, Drood
Thomas Ligotti, Teatro grottesco

Editura Nemira ne-a fost alaturi la acest eveniment si ne-a oferit pentru fiecare participant cate o carte din seria Suspans, toate scrise de apreciatul autor Stephen King. De asemenea, doi dintre participantii cei mai activi la discutii au primit cate o invitatie dubla la avanpremiera noului film Carrie. Multumim Nemira!

Am plecat catre acest eveniment cu gandul ca sunt nepregatita pentru a discuta acest subiect, citisem doar niste H.P. Lovecraft prin liceu dintr-un dosar de hartie cu coli printate de pe net pe care il pasam urmatorului coleg dupa ce terminam. Ce am descoperit este ca literatura horror, pentru necunoscatori, poate fi chiar mai fascinanta in prezenta unor interlocutori capabili sa-ti deschida apetitul pentru acest gen. Este exact ceea ce a facut Flavius Ardelean sambata la ceainaria La Un Ceai.

Am explorat impreuna lumea superstitiilor, spiritelor si a spaimelor din diverse culturi: americane, indiene, romanesti, asiatice, sud-americane, si am aflat ca acestea sunt adesea surse de inspiratie pentru scriitorii de romane de groaza.

Am incercat sa raspundem la intrebarea: de ce avem nevoie si de povesti de groaza si nu doar din cele cu “happy end“?

Ce am aflat este ca multora ne este teama de… teama. Unii din noi o privim totusi cu curaj drept in fata, dar ne tortureaza cosmarurile din miez de noapte si ne ferim sa citim carti care le scot la iveala. Fie ca e vorba de povesti de groaza reale, lucruri care se intampla si ni se intampla in mod exceptional, sau povesti de fictiune art horror, conteaza doar ca in lectura unei carti detii controlul, poti inchide cartea daca e prea mult, prea greu de digerat, poti chiar sa o pui in frigider daca ti-e prea frica 🙂

In final, cred ca avem doar nevoie de emotii puternice, de ceva care sa ne faca sa tresarim intr-un fel sau altul, iar o carte de groaza poate face asta daca o lasam, la fel de bine precum o carte de dragoste sau un roman politist ne poate induce emotii de iubire sau de anticipatie. Sentimentele sunt diferite, dar intensitatea poate fi aceeasi.

Literatura horror si-a castigat cativa fani noi sambata trecuta. Iata-i mai jos:

povesti de groaza
Mai multe imagini aici >>

Pentru luna noiembrie avem o tema speciala: Carti chic pentru femeia urbana. Vom incerca sa identificam eroinele in care ne mai putem regasi inca din romanele clasice, eroinele contemporane din cartile literaturii chic lit, dar si despre ce tipologii de personaje feminine nu s-a scris si pe care ne-am dori din suflet sa le intalnim intre paginile unei carti.

Povestea fiecareia este diferita, meritam sa se scrie cate una pentru fiecare!

Detalii despre eveniment veti gasi in curand pe blog. Intre timp, va invitam la vot aici.

# # #

Erika

Postul precedent

3 Comentarii

Comenteaza

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare